colivia libertăţii

mamă, mă laşi aşa să plec?

2012-01-28T03:58:00.000-08:00

Spune-mi mamă, de ce nu mai vorbeşti cu mine? De ce stai de 3 zile închisă în camera ta şi ai uitat că mai ai şi fată la casa asta... spune mamă, de ce fratele meu e mai alb ca niciodată, de ce plângi atâta şi de ce de 3 zile nu l-am mai vazut pe tata intrând pe poartă ? de ce hainele tuturor sunt aşa de negre, şi de ce mă ţin aţele astea legate de patul acesta ? răspunde-mi mamă ! nu mai vrei să vorbeşti cu mine ? ştii că mă doare, ştii că fără tine, sunt ca un fulg în ocean, nu trebuiesc nimănui şi mă topesc restul, mamă unde eşti ? de ce fratele meu e îmbrăcat în acelasi costum negru care nu i se potriveşte şi nu-mi răpsunde nici el ? unde sunteti cu totii ? nu mai vreţi să vorbiţi cu mine ? sau nu mă mai auziţi ? mamă ? de ce stă perotul lângă perna mea şi de ce sunt în rochie albă ? mireasă ? nu mă mărit, nu-i aşa ? mamă de ce plângi ? ştii că nu e nimic care să mă doară mai tare decât sunetul lacrimilor ce-ţi zgârâie faţa...mamă, spune-mi de ce stă tata în genunchi acum lângă mine ? stai, mamă, cine îmi ridică patul pe umeri ? unde mă duc,mamă ? opreşte-i te rog.... mamă ! mamă, mă auzi ? unde mă alungi din casă ? vezi că fratele meu mă cheamă înapoi, de ce mă alungi,mamă ? de ce oamenii aceştia îmi strigă numele şi eu îi aud, iar eu, numai eu te chem înapoi , iar tu nu vrei să mă asculţi, mamă , nu mă mai iubeşti ? ţi-am gresit mamă, ştiu, dar regret, şi nu de aceea că acum mă scoţi pe poarta noastră mare şi larg deschisă, ci de aceea că am înţeles, şi regret acum, sincer, mă dor toate vorbele tale şi lacrimile tatălui, mă dor toate ţipetele fratelui meu.. mamă, vezi, că el nu vrea să mă alunge, de ce TU mă alungi ? unde ne ducem mamă ? de ce eu merg pe umerii acestor oameni iar tu alături ? în centru ? ne ducem la cumpărături ? nu, mamă,vezi, am trecut de piaţă, nu ne oprim ? stai, biserica ? pentru ce ne ducem în biserică ? ce să fac ? parcă azi nu e sarbatoare... mamă, mă auzi ? ce face preotul ? citeşte numele meu ? îl auzi ? şi tu îl auzi aşa de dureros precum îl aud şi eu ? mamă,ce faci ? de ce îmi aprinzi lumânări ? da, ele îmi plac, dar nu în situaţia asta, ştii, îmi trebuie intimitate, dar aici sunt ceva oameni care se tot uită la mine, mamă, alungă-i afară, că eu deja nu mai suport ochii lor. Sunt asa de mari, şi trişti, mamă ajută-mă....

Stai, mamă, unde pleci ? de ce mi-e aşa de frig ? mamă ? unde e tata ? fratele unde e ? mamă, mă auzi ? de ce s-a facut brusc noapte ? mamă ?... mă mai auzi mamă ? chiar dacă nu mă mai auzi, să ştii că eu totuşi vă iubesc, nu mă lăsaţi aşa, în frigul ăsta, şi nu-mi aruncaţi crucea la cap... ia-mă,mamă,de aici... te rog,..sunt eu, fata ta...

Fiinţa (colaborare cu Ceban Vadim)

2012-01-24T14:04:00.000-08:00

de câţi fulgi mai ai nevoie ?

cu câte lacrimi poţi să plângi?

câţi "Corbi" poţi să citeşti de-a lui Poe?

Câte scuze îndrăzneşti tu să mai stingi?

ca împlinirea să nu te mai sufoce pe la spate

şi patima norocului să-ţi fie ghid,

şi faţa, de ceară, să se plece, aparte,

tu trebuie să fii adevarata fiinţă, ci nu un loc gol şi vid.

spune-mi tu, copil pierdut

spune-mi măcar o faptă ce te-ar scuza,

din toate pe câte le-ai facut...

Doar Unul Dumnezeu te poate ierta.

pierzi, cazi, te ridici, priveşti spre zări nedefinite

iubeşti, urăşti,creezi şi sfarmi cu-atâta uşurinţă

minţi şi inimi infinite

Dar totuşi eşti un "om", o adevarată "fiinţă".

de acum înainte..

2012-01-11T10:03:00.000-08:00

... şi feţe ce de-acum îmi vor tăcea
cuvinte ne-nţelese în limba mea maternă
nu vor mai şterge cu batiste, lacrimi aplecate
în raza lunii ce-i eternă

vor tace glasuri ce mă dor şi mă sufocă
vor plânge spirite ce-s puse la uscat
pe ridurile măştilor de rocă
pe ochiul negru, nepudrat

şi vede orbul : mut ce-ar vrea să cânte
şi scrie prostul tot ce a-nvăţat
şi-am vrea noi toţi să înţelegem-abisul din cuvinte,
praful din speranţe, capul neplouat

imaginea născută în mintea de actor
nu are şanse de supravieţuire
căci procurori curupţi şi-au spus sentinţa lor
arzând pe rug orice dovadă din astă amintire

şi-ar deveni un om opac,
închis pentru străluminări externe
naufragiat pe valurile Mozzart,Bach
şi-n toate felurile de edene...

ca în final să cadă norii, peste ferestre vânturate
peste replici de destine râncede
bătute,violate,scuipate şi pictate
în fluxurile notelor de plânsete.

frica de a reproşa

2011-12-27T12:28:00.000-08:00

obosită de sarcasm

îţi spun tremurând,

cu voce de plumb

cu ultim avânt,

de muribund

că stafia ta, trăia în mine;

trăia muzica

şi teatrul

trăiau raze de friguri fine

în bună întelegere.

trăiau mii de priviri

ce se năşteau în fiecare dimineaţă, şi apuneau,

în petele

necunoscutelor sclipiri

neatinse.

ţi-aş fi spus, ploaie, cât te iubeam,

ţi-aş fi spus singurătate, cât îmi lipseai,

ţi-aş fi spus şi ţie cât dor ţineam în mine

dar el mi-a şters toate cuvintele,tăceam

ea, mi-a aprins chibrite veninoase în ginduri,ardeai,

mi-au speriat sufletul,plecaseţi

şi

el a fugit, departe, departe.

departe de iubire, îl caut prin lume.

îl strig, cum numai eu ştiu,

nu se întoarce,

şi nu se va mai întoarce, niciodată.

asta devenind definiţia eternităţii : niciodată.

*true story

2011-12-07T08:37:00.000-08:00

ploua amorf

c-un zumzet firav

de simţire

ploua nedrept

peste ochi

deja înecaţi

ploua decolorat;

o amintire

de-a mea - moare

plouă incandescent

peste două inimi neunite

a noastre (?)

ei?

2011-12-05T09:28:00.000-08:00

îndrăgostit,
de preitenul tău eşti

şi-l urmăreşti

pe unde trece el

pe unde a trecut el...

îndrăgostit eşti de prezenţa

lui în tot ce e al tău

în tristeţea ce o ai

din absenţa

lui

şi pierzi privirea lui

de parcă pierzi

tot

sensul:

tot universul

şi nu vezi, nu simţi

cum trec

pe lîngă tine

alte

fiinţi

dar o să dispari în el,

da, el,

prietenul tău

ochii lui,

numele său,

faptul de a-i fi

alături

ca în final,

să pot să-ţi

rostesc numele

doar prin prisma acelui prieten

pe care, evident

deja, îl

iubeşti.

de la ultima dată...

2011-11-29T10:36:00.000-08:00

… de la ultima dată, s-a schimbat tot, spre bine,cred, sunt sigură. Inima s-a ascuns în spatele unei colivii, în care nimeni nu-i interzice să bată mai tare, atît de tare cît vrea ea. Şi parcă, de cînd e în colivie, e mai puternică, e mai inimă. Şi tot de atunci, ochii au început să mi se închidă mai des, lasîndu-mă pradă artei de a trece prin lume doar sesizînd-o, ochi naivi, ce ştiu atît de bine, că odată cu reîntoarcerea pragmatismului meu, mult iubit, ce a rătăcit prea mult între sentimente, acum mai mult ca niciodată mă bucur de EL. Acum, mai mult ca niciodată vreau să nu-l mai las să plece. Şi tot de atunci, haosul din jurul meu, s-a comprimat într-un paralelepiped dreptunghic ce mă ţine întreagă. Mă apără. De tot. Luminele lor nu mă pot atinge. Frigul mă priveşte inocent de pe partea cealaltă şi plînge inofensiv.(îmi pare rău, frigule, dar pe el îl iubesc de mai mult timp, pe el deja îl iubesc) Nu e noţiune de fericire în mine acum, dar nu e nici ce ceea ce nu vreau. Mîinile ce-mi tremură acum în bătaia vîntului meu, sunt mai eterogene ca niciodată… şi totul a început.. de la ultima dată.

5 ori acelaşi lucru..

2011-11-10T09:14:00.000-08:00

De mi-ai fi spus şi a cincea oară că ţi-a fost dor de mine, tot nu aş fi spus nimic. M-aş fi întors, cum fac deobicei şi aş fi plecat să-mi beau ceaiul. Tu nu m-ai fi oprit ca eu să-ţi spun că nu are rost să vorbim acum, iar tu nu te-ai fi enervat, cum faci deobicei, ai fi făcut o remarcă inadecvată şi ai fi plecat şi tu. Ai fi mers acasă, prin parcul de lîngă marginea străzii, te-ai fi gîndit că nu e vina ta, şi ai fi căutat motive să te convingi că într-adevăr eu eram cea care a început cearta, şi că eu nu te-am crezut că ţie îţi fusese dor, chiar dacă singur nu erai sigur de asta, dar oricum, orgoliul are multe argumente deştepte şi pline de sens pentru a te convinge, ai fi ajuns la concluzia că e o mare greşeala că mi-ai spus acest lucru, şi data viitoare la sigur, chiar să mori de dor , nu-mi vei mai spune. Şi ai fi aşteptat ca eu să-ţi scriu mesaj după asta, prin care mi-aş fi cerut scuze, şi ţi-aş mai fi spus un million de chestii romantice, pe care doar ţie aş putea să ţi le spun, dar eu n-aş fi făcut-o , din lipsă de curaj, bani în cont şi acelaşi veşnic orgoliu. Ajuns acasă, ai fi încercat să îţi ocupi timpul cu ceva util pentru tine, dar tot nu ţi-ar ieşi din cap cît sunt eu de nerecunoscătoare şi necredincioasă, şi aberantă cîteodată şi nici nu ai fi găsit cuvintele potrivite ca să mă descrii, în starea în care erai, şi ai fi aşteptat ca măcar seara să-ţi scriu ceva, dar nici acest lucru nu s-ar fi întîmplat, tu crezînd că eu chiar îmi bat joc de tine, neştiind că amorţeam de atîtea lacrimi şi gînduri în bucăţica mea de pat şi plapumă şi pernă rece. Noaptea ai fi adormit cu gîndul la cele petrecute, iar eu n-aş fi dormit deloc. Dimineţa, deja ştiai ce aveai de făcut şi spus ca să mă răneşti a nuştiu cîta oară , dar odată ce m-ai fi văzut, ţi-ai fi pierdut toate planurile şi ai fi trecut pe lîngă mine fără să mă saluţi. Eu aş fi tăcut din nou. Şi asta ar fi fost tot.

Dar nu mi-ai spus a cincea oară, ai plecat după a patra, iar eu stăteam în spatele tău văzînd cum pleci. Admirînd acelaşi mod tăios de a încheia o discuţie. Şi aş fi zîmbit trist înţelegînd că te-ai supărat.

În acelaşi moment am scos telefonul şi ţi-am scris “nu văzusei dar, şi mie mi-a fost dor”.

Şi chiar de te-ai fi întors…

Declaraţie de INdependenţă

2011-11-07T06:05:00.000-08:00

Dacă vrei să mă dezamăgeşti, măcar fă-o dezinvolt. Încearcă să nu mă faci să cred că e o dezamăgire bine gîndită, analizată, ..planificată. Şi nu-ţi implementa strălucita-ţi minte în aşa mizerii, îi şterbeşti din frumuseţe. Lasă dezamăgirea să aiba un singur părinte, să fie un fel de orfană a relaţiei noastre. Subtitrată în limba decadenţelor periodice în trecut, uitasem să privim pînă la capăt piesa nostră, uitasem s-o regizăm împreună. Am lăsat fulgii s-o acopere, am lăsat cîntecele s-o adoarmă, şi n-am mai revenit pînă acum. Iar piesa noastră nu trebuia trecută prin creier, avea nevoie doar de un suflet cald unde să şoptească replicile ei, pîna nu s-ar fi terminat, iar aopi, improvizam noi cumva un final, fericit, sau de maxim dramatism, dar frumos . prost regizor, prost actor, proaste decoraţii… şi nu numai, totul mergea invers proporţional, iar noi ne aprindeam indiferenţele că să tăiem bucăţi din piesă. Reacţii în lanţ urmaseră, reacţii adverse, de respingere, pînă la electrocutare cu ură. Cum putusem noi să ponegrim atîtea sentimente, nuştiu cum te simţi tu, dar mie nu mi-e bine. Nu-mi e bine ştiindu-te afară în ger, într-o noapte înceţoşată de bioxid de carbon expirat de cineva pe care îl/o iubeşti sau poate nu.

Inexistenţii “ noi” au ramas în afara oricărei careme video, oricărei imortalităţi de moment. Pe cînd noi, noi nu sîntem decît nişte copaci prea îndepărtaţi ca să înflorim primăvara unul pentru altul.

2011-10-29T12:55:00.000-07:00

Stropeşte-mă cu doar 2 cuvinte , o singură privire şi un zîmbet de-al tău şi eu am să-ţi spun la ce mă gîndesc. Defapt, singur vei înţelege, şi nu cred că vor mai trebui explicaţii. Distanţa omoară dar şi reîmprospătează atingerile sufleteşti.

Prot la mine o povară grea ce mă trage spre trecut, port amintiri în buzunare, şi de fiecare dată cînd simt nevoia, le scot, le privesc, şi pe post de şerveţele îmi şterg lacrmile, iar apoi le împătur cu mare grijă şi le depozitez mai adînc, şi trăiesc mereu cu frica de nu mi se sparge vre-o unul din buzunare. Nu-mi închipui cum aş putea merge pe stradă şi accidental, să pierd unul din momentele în care tu te jucai în părul meu, sau cum alergam noi ţinîndu-ne de mînă, prin ploaia de raze arzatoare ce ne topeau hainele… sau cum aş putea să uit eclipsa de lună..

Închid atent fiecare fermoar, şi îl las neatins. Mai las în ele şi fiecare pereche de ochelari ce-mi ascundeau genele îmbibate cu imaginea ta, sau chiar şi cerceii care au auzit atîtea… au înţeles atîtea, poate chiar mai mult decît ar fi perceput urechile mele.

Stropeşte-mă cu doar 3 cuvinte, şi redă-mi aripile, muritori cu aripi, sunt doar cei ce au curcubeul în priviri, cei care deschid fereastra şi simt mirosul ghioceilor, moalele vîntului în porii feţelor lor, iar noi, ne plîngem de frig…

Stropeşte-mă cu doar 4 cuvinte şi nu-mi zi adio, ci ia-mă de mînă, şi să adormim aşa, reunite în visele tale, apoi în ale mele, apoi a tuturor ce dorm în momentul de faţă.

Udă-mă cu tot vocabolarul tău, dar nu-mi zi adio, ci hai mai bine să iubim lumea, şi să mergem în Londra.

+ şi - (colaborare cu Danu Radu)

2011-10-27T00:35:00.001-07:00

10 “+”- uri a-e relaţiei noastre:

+ nu trebuie să caut motive să-mi ascund rîsul plin de zgomote;

+ nu-mi trebuie motive ca să vin să te văd;

+ nu-ţi caut parfumul în fiecare moleculă de miros a liceului;

+ nu caut să te visez, chiar dacă nu adorm pînă nu îţi spun noapte bună;

+ nu mă chinui să-ţi explic niţte lucruri, pentru că le înţelegi singur;

+ nu e dubios atunci cînd te cuprind, tu nut e gîndeşti la nimic, şi nici eu,. Nu ne gîndim;

+ nu mi-e frică să purtăm ambii ochelari de soare noaptea ….n’o să mă împiedic;

+ n’am să mă tem să ma dezamăgeşti;

+ n’am să vreau să ne pierdem;

+ nu trebuie să caut motive ca să nu rostesc acele 2 cuvinte, pe care le ştii şi tu, şi eu le ştiu, şi eu nu vreau să le rostesc.

10 “-“ – uri ale relaţiei voastre:

- sunteţi prea puternici pentru a vă da unul altuia cîte o palmă;

- aveţi tupeul să vă priviţi naiv, dar în acelaşi timp, extreme de plăcut;

- respiraţi acelaşi aer şi risaţi ambii să vă îmbolnăviţi de aceeaşi microbi ai acelui sentiment din 10 “+”-uri;

- blana ta e prea albă în comparaţie cu lumea interioară a lui;

- chiar dacă vă pierdeţi , sunteţi rataţi care se pot întîlni atît de repede (doar să vreţi);

- frica care vă doboară pe ambii , prilejuiete apariţia unei lupte nepreconizate;

- complexitatea caracterelor voastre e nedefinită,deşi chipul tău e atăt de simplu,drăgălaş de parecă aş avea un prunc în faţa mea;

- ochii voştri se reflecta ambivalent în părţi apuse, şi atît de banal se întîlnesc totuşi;

- aveţi nevoie de mai multe ore de română pentru a înţelege valoare lui Eminescu;

- despre cele 2 cuvinte…în finalul celor 10 “+” – uri, “e uşor a spune nimic, cănd n’ai ce abera tu singur”.

2011-10-27T00:29:00.001-07:00

Ce rost are dedublarea? Dacă din un eu se fac doi eu , ei vor fi copia unul altuia. Dacă un eu nu te poate uita, crezi că doi eu te va uita mai uşor? Odată născut un sentiment,el nu poate fi omorît,spînzurat,tăiat, ci doar îngropat de viu de cei doi părinţi ai săi. El nu poate face parte din societate, nu poate merge la şcoală, nu poate avea prieteni, dar dacă părinţii îl cresc şi îl răsfaţă aşa cum îi place lui, acesta se maturizează şi naşte şi el alte sentimente.

Caracteristicul simţirilor este că acestea nu pot fi vorbite la telefon, sau scrise la aceeaşi intensitate ......ca în izvor.

Şi te privisem dimineaţa asta, iar dimineaţă, ciclul dimineţilor se vede ca încă nu s-a sfîrşit. Spuneau azi că un om nu se poate reîntoarce la sine, pe acelaşi drum. Da? Sinea mea nu crede aşa. Dacă aş alege altă cale de reîntoarcere, nu m-aş mai întîlni cu tine, de aceea, nu aş mai fi eu în final şi reîntoarcerea mea nu ar avea rost dacă nu m-ai aştepta tu acolo. Drumurile mă duc şi mă poartă, gîndurile tot de tine mă ţin...

2011-10-27T00:21:00.000-07:00

“-Cum am putut uita de ochii tăi?
Cum am putut vărsa alte lacrimi decît ale mele?”

m-am întrebat şi am tăcut…

“-De ce mi-ai dat volumul la minim?
De ce nu mai vorbim ca înainte?”

m-a întrebat inima şi a tăcut…

“-Cui vrei să mă infăţişezi?
Cui să-i mai frig sentimentele?”

m-a întrebat indiferenţa şi a tăcut…

“-Pentru ce mă omori?
Pentru ce m-ai născut?

m-a întrebat dragostea şi a tăcut…

“-Ai vre-un loc pentru noi în tine?
Ai de gînd să ne asculţi măcar odată?”

m-au întrebat visele şi au tăcut…

“-Ce vrei de la noi?
Ce însemnăm noi pentru tine?

m-au întrebat amintirile , şi au plecat…

2011-10-15T01:36:00.001-07:00

Nu te mai uita în ochii mei deja bătrîni şi văzuţi de multe, uită-te mai bine în ochii ei tineri şi deschişi spre viaţă, deschişi spre voi. Ochi ce abia înmuguresc pe cînd verdele meu, demult s-a uscat. Nu îneca rămăşiţile mele în zîmbetul ei, nu merit asta. Şi nu îţi mai şterge ura de numele meu. Nu m-ai uitat şi nici eu nu am încercat să te ajut cu asta, dar trebuie sa facem ceva..Aş fi vrut să-mi smulg pielea de pe mine, ca să mi se formeze alta, neatinsă de tine, iar aripile din spate, ştii tu,oasele acelea ale umerilor, să mi le tai, ca să nu ajung niciodată în cer, el, era al nostru. Noi eram ai noştri. Acum tu eşti “ai vostri”, şi nu vreau să te răpesc, deşi, nuştiu, vreau asta sau nu.

Ascunsă de atîta timp în spatele vorbelor tale, zîmbetul meu pierde mult, în faţa zîmbetului ei, pe care îl admiri acum, dar n-o să ţi-l mai aminteşti peste ani, pe cînd al meu, n-o să te părăsească niciodată, al meu, era al nostru; al ei, e doar al ei,..

Şi fie că, o ţii acum pe ea de mîină, tot la mine vei privi mîine dimineaţă,.

2011-09-21T13:11:00.000-07:00

nu mă afectează aruncare viselor mele în tomberonul răzbunărilor tale, nu, nu mă afectează, ştii îmi lasă aceeaşi temperatură de 36 de grade, indiferent de timpul de afară. şi da, ştiu că îţi este dor de mine. de aceea mă faci să sufăr dorul tau. adică, tu chiar nu realizezi că eu deja am conştientizat că te doare numele meu, te doare zîmbetul meu, îţi aduce aminte de ceea ce vreai să uiţi. m-ai înlocuit deja, ştiu, alta ţi se joacă în părul tău mirosind a nervi, alta îţi închide ochii cu miinile sale mult mai gingaşe şi moi decît ale mele, alta te priveşte cum nu te-am privit eu, alta e alta... alta te trezeşte dimineaţa, altă voce îţi sună în urechi, alteia îi spui "îngeraş, puişor,scumpo ..." fericirea ta a ars poza mea din albom,dar ea nu-ţi poate şterge inima, nu poate! eu sunt acolo, nu-s sigura, dar aşa cred. şi n-o să uiţi cum priveai zîmbetul nostru, n-o să uiţi privirea nostră, n-o să pierzi niciodată ziua noastră, n-o să ne uiţi pe noi. n-o să mă ştergi din gîndurile tale. şi da... nu mă înlocui cu ea. ea e alta, eu sînt alta. şi da, nici eu nu te-am uitat.

Dialog între fată şi băiat.

2011-09-13T07:01:00.000-07:00

- -Vreau copaci din vitralii
pămăntul din nori
şi flori de pe lună

- - La ce-ţi trebuie?

- -Ca să te văd pe tine scăldat în miliarde de curcubee, ca paşii tăi să foşnească culori, ca toamna să cadă cioburi de sticlă aici jos, iar noi să stăm întinşi pe ele;
pămînt,ca să zburăm mereu cu picioarele pe pămînt,ca să privim cerul şi să ne simţim în el, să nu mai vreau să-l ajung, pentru că aş avea unul aici, alături de noi.
Iar flori... ca să ţi le pun în piept , şi tu să miroşi a ceea ce iubesc mai mult.

- -N-am să pot niciodată să-ţi dau toate astea...

- -Niciodată, ştiu,...

- -Dar pot să te strîng de mînă şi să visăm amîndoi visele tale.

- -Prea greu..

- -Atunci, lasă-mă pe mine să te visez în visele tale.

Dimineţile

2011-08-22T12:30:00.000-07:00

Le iubesc atunci cînd :

mă trezeşte tatăl meu cu fraza “bună dimineaţa soare” şi are un zîmbet atît de nevinovat de parca abia acum a deschis şi el ochii, sau, e prima oară atunci cînd mă vede/îl văd; deschid ochii şi realizez că motanul iar mi-a furat perna, şi stau cu capul pe cearşaful mirosind a vise ce le avusem noaptea trecută; cînd mă trezeşte o labuţă ce se joaca în părul meu, în speranţa de a mă trezi şi a auzi dintr-un botişor micuţ un“miaaaau” finuţ(mi-e foaaame); cînd abia îmi desprind genele de somn şi nu se aude absolut nimic, nici cocoşul enervant al vecinului, nici lătratul cîinelui (la care apropo, ţin) nimic, nici vîntul foşnind, nici eu respirînd…; cînd beau cafeaua afară în pajama şi îmi e răcoare, şi dinspre iazul din apropiere vine un abur subtil cu iz de ceaţă matinală; el se trezeşte înaintea mea, şi se uită dacă eu încă mai dorm (deşi nu dorm, o fac pe somnoroasa pentru a vedea ce o să facă el) şi el se uită cu ochii semi-închişi la telefonul de pe noptieră să vadă cît e ora, să se îmbrace şi să plece fără a mă trezi; cînd el se uită straniu la mine, cu ochii săi atît de mari şi încăpători atunci cînd eu abia deschid pupilele petru a prinde lumina în ele, şi mă intind scoţînd un sunet de pisică ce a dormit satisfacută, şi apoi zîmbesc; cînd mă trezesc înfrigurată şi văd soarele răsărit şi nu înţeleg de ce îmi este frig, apoi îl văd pe el înfăşurat în plapuma mea… ; cînd soarele nu e nici rece şi nici fierbinte, dar aşa, călduţ, şi înţeleg că ceainicul a fiert şi merg sătulă de somn să îmi fac o cafea.

Le urasc atunci cînd:

mă trezeşte mama cu fraza “hai scoală păpuşică, ştiu că nu vrei , dar avem foarte mult de lucru”, şi eu cu nişte cepe umflate de nesomn zic “pune ibricul. Mă scol în 5 minute” şi mă lupt ca un gladiator ca să mă dezvelesc de plapumă şi să cobor scările care mă enervează, să deschid uşa care mă enervează, şi să beau cafeaua în haine care mă enervează; să deschid ochii şi să realizez că motanul iarăşi noaptea s-a fîţîit, a ieşit în cele din urme lăsînd fereastra prea tare deschisă şi eu am prins o răceală bună; mă trezeşte o labă grea pe faţă, zgîrîindu-mă şi mieunînd strident la urechea mea părăsită în lumea din capul meu; cînd vecinul uită să-şi hrănească păsările de dimineaţă şi camera mea se umple cu sunete de tot felul, şi raţe şi găini, cocoşi, porci, cîine….; cînd mă trezeşte cineva şi îmi zice “nu mai avem cafea, n-ai vrea cumva să tragi o fugă pînă la market şi să iai una?” şi eu mă duc, cu ochii plini încă de somn, cu părul ciufulit de vise, cu faţa mirosind a “internet pînă la 2 noaptea iar apoi un film drăguţ” cu haine pe care nici nu le văd, şi mă întîlneşte cineva şi mă întreabă “ai avut o dimineaţă grea?” (şi mie îmi vine să le spun atîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîîtea, dar tac.); cînd el se trezeşte de la sunetul telefonului şi începe să hodorogească prin cameră; cînd el se uită la mine dubios, nedumerit, debusolat şi pîn’ la urmă tot nu-mi zice nimic; cînd bate cineva (care nu ştie cum se bate NORMAL la o uşă) şi mă trezeşte cînd eu cel mai tare vreau să dorm; cînd mă trezeşte luminiţa de la telefonul ce sună, pus pe silenţios , sau bîzîitul de la regimul “pager”; sau cînd vine mama şi începe “iar ai lăsat motanul în bucătărie…”; sau atunci cînd sună deşteptătorul şi eu ştiu că prima pereche o am cu Miron….

sentimente acide

2011-08-13T11:32:00.000-07:00

luna de seara asta, nu e cea pe care o voiam eu... asta e nuştiu cum, de un alb pierdut, eu o vedeam mai albă şi mai plină de viaţă ca niciodată. nu e luna pe care o vroiam eu, poate nici eu nu-s cea pe care o vroia luna. nu-s cea pe care o vroia mama, ştiu, dar nici mama nu e cea pe care mi-o doream eu. diferenţa e că ea îmi spune de asta zilnic, iar eu pînă acum înca nu am pomenit de asta. ştiu sigur că nu s-a gîndit niciodată că mi-aş fi dorit o altă mamă, total diferită de ea, şi ştiu, că tatăl meu, şi-ar fi dorit băiat, nu fată, băiat cu care să mergă duminica la pescuit, la care să strige atunci cînd îl va învăţa să conducă... şi mama, ce folos că mama îşi dorea fată, dacă , eu nu-s fata cea din mintea mamei, aceea face sîmbăta seara plăcinte calde, iar duminica dimineaţă se duce la biserică, nu stă învelită în ceraşaf şi doarme, aceea, la sigur nu stă pînă pe la 2-3 noaptea pe site-uri de socilaizare, sau priveşte filme, sau se uita în gol de fiecare dată cînd cineva ţipă la ea, sau acea, probabil nici n-ar fi vărsat atîtea lacrimi. nu-s cea pe care ei şi-o doresc. frate-meu, poate voia şi el un frate pe care să-l ia cu el la fotbal, sau să vorbească despre fete şi metode de agăţarea lor... ceea ce cu mine e imposibil. poate şi internetul ăsta undeva în parametrii lui, calcula că va fi utilizat de un om mai puţin ... excentric decît sunt eu. toţi mă vedeau altfel. dar nu-s cum mă vedeau ei, nu-s nici cum mă vedeam eu, nu-s.
oamenii îşi fac mii, poate milioane de închipuiri, de modalităţi în care ar putea fi un singur lucru, şi paradoxul e, că nu fac aşa cum vor ei, nici aşa cum "ar trebui". pur şi simplu fac, ne mai gîndindu-se deja la asta.
şi ce rost are să te gîndeşti la ceva ce oricum nu va fi ca în mintea ta? dacă din maxim 100%, în cel mai bun caz, se realizeaza vreo...75% pentru ce să-ţi strici capul?
şi toţi aşa şi continuă să se gîndească...
eram azi afară. dupa nişte discuţii aprinse, frate-meu se apropie de mine şi mă intreabă zîmbind, în care "borţi" îl trimit eu acum în minte mea, nu m-a crezut, dar eu nici măcar nu mă gîndeam la el...
sunt un milion şi una realităţi în capul nostru, şi doar una singură în faţa ochilor. acele un milion şi una, nu fac nici 2 bani, pentru că-s iluzii, gînduri, trăsnete de minţi care nu costă nimic. dar ceea ce vedem, e ceea ce avem.

2011-07-20T22:48:00.000-07:00

aruncă-mă-n privirile nimănui

ca să mă zdrobesc de
suflete colţuroase

şi pietroase,

şi dureroase

şi să mă ridic de fiecare dată

plină de ţărînă frîntă,
din nimicii.

pierde-mă în universul

ăsta mare

şi o să vezi

cît de uşoară îţi

va părea

planeta asta.

apleacă-ţi răsuflarea peste

închiderea ultimei

secunde din acest răsărit,

astfel încît să poată bate soarele spre

plecarea mea.

dar tu-

iubeşte-mi umbra.

2011-07-20T11:49:00.000-07:00

Timp pierdut în cochilia
unei stări
agravate de apropieri inutile.
ploi ce aşteptă să cadă
pe faţa unei
măşti pudrate şi a ochilor
de sub ochelarii de cofeină
fără zahăr
şi tu, de care am
uitat, în speranţa ţinerii minte
reapărut în memorii perturbate
de trăiri adiacente
ale aceleeaşi realităţi
de care tot fugeam cu viteza depaşită
şi fără permis
lasă-mă să-ţi zîmbesc
ultima dată
lasă-mă să te urăsc.

2011-07-04T13:21:00.000-07:00

-pot să vă felicit! v-a reuşit o expoziţie extraordinară! sincer, sunt frapat..bravo.

-mulţumesc, răspunsem atunci cu un zîmbet patetic mîzgîlit în rujul de pe buzele uscate.

-sunteţi minunată în domeniu respectiv, aş putea să vă fac o ofertă de nerefuzat!

-nu mă angajez nicăieri.

-bine, doar o propunere. apropo, ceea ce e aici, în sens, exponatele, sînt de vînzare?

-nu.nu vînd nimic.

-păcat

-staţi că n-am terminat. voiam să spun că toate-s gratis. doar că poţi să-ţi iai un singur obiect.

-dificil. nici nu ştiu pe care să-l aleg, sînt absolut confuz!

-nu conta pe ajutorul meu. toate fac parte din mine aşa că... înţelegi..

-da, desigur.

-nu te-aş sfătui să iai vechitura asta.

-de ce? dacă o combini într-un fel anumit, nu se văd găurile, şi, dacă ştergi un pic praful, şi te uiţi dintr-un anumit colţ, se vede şi un luciu metalic fin!

-atîta chin pentru o cîrpă?

-cîrpa ta, pe care tu ai scos-o la licitaţie, sau... cum s-o mai fi numit şi asta.

-bun, faci ce vrei, e al tău deja.

-"al meu"? cîrpa asta e "al meu"?

-mhm, acela mi-e sufletu'

-4 (all around me)

2011-06-06T11:48:00.000-07:00

mai ţii minte, obişnuiam să iţi scriu dimineaţă, fie de pe băncile şcolii, fie, aşa pe geam cum îmi sorbeam cafeaua, şi aş fi încercat să mă abţin pînă dimineaţă, dar chiar nu puteam. în fine, straniu, dar beiam ceai de data asta, şi încă ceai cu biscuiţi. nu îmi era nici foame şi nici sete. dar, mîncam acel biscuit plin de amaraciunea ta, şi tristeţea ta, năştea în mine altă tristeţe mai tristă, şi nu aveam cuvinte să îţi spun ce simt. îmi pare rau.

nu era nimic legat de faptu că stau acum pe acoperişul asta, rece şi neuniform, şi citesc şi eu "Vinovat de iubire"în lumina semi-lunei aproape întunecate, pe care nici măcar nu o vedeam, dar intuiam că e undeva pe colo, şi, cerul acela... ce prostie. credeam că, dacă mă uit eu de aici, şi el de acolo vom vedea acelaşi cer. copil absurd. nuştiu de ce crezusem că o să vezi şi tu steaua aia de departe care lumina spre cealaltă stea de lîngă ea, şi ele amîndouă luminau una pentru alta, şi, semi-lumina ceea, mă împingea să-ţi scriu. da, şi ţi-am scris. îmi va fi dor în fiecare clipa de mîine, şi de poimîine, şi de tot restul vieţii să îţi mai scriu, dar n-am s-o fac. prefer să nu vină dimineaţa de miine. şi nu e din cauza mea. ci , pentru că înţeleg ce te aşteaptă pe tine la următorul răsărit.

şi voiam să plîng cînd ţi-am văzut atunci zîmbetul. nuştiu, era pentru mine, sau nu, dar, ţi-am urat noapte bună, şi tu te-ai dus.

- 3 voi (ploaia, tu şi pe undeva ...eu)

2011-05-31T09:28:00.000-07:00

să ştii că, daca imi va veni vre-odată să te urăsc, va fi dintr-un singur motiv: pentru că îmi era dor de tine.

şi nuştiu, dar acum tot te urăsc!

ştiam că, intr-unul din "finaluri" va veni , ultima dimineaţă. şi iată

îmi aduc aminte de ultima dimineaţă, atunci cînd mi-ai stat alături toată noaptea, iar pe la răsărit, cînd mă trezisem, nu mai erai, plecasei deja.

îmi era dor, să te privesc dormind, şi încă îmi va mai fi dor de acum mult timp. mai sunt cîteva luni de dimineţi în care nu voi mai simţi respiraţia actorului de staniol în aerul pe care îl înghit cu atîta ardoare atunci cînd deschid ochii. şi mă simt regizor de proastă calitate într-u cît nu am fost în stare să citesc ce-şi înscrisese el pe mască.

ploaia născuse în tine un poet de sticlă,un scenarist de somn, un adînc glas nedumerit de prezent.
aţi adormit ambii:
- ea în răceala căderii ei
- tu, lîngă mine, undeva pe aceeaşi lungime de undă a trăirilor ultimelor clipe.
şi totuşi era noaptea în care mă gîndeam la dimineaţă, era cel mai plăcut întuneric mut.

şi, nuştiu, nu a trecut nici măcar o fracţiune de secundă în care să nu mă gîndesc la plecarea ta,

-2 (noi)

2011-05-23T01:31:00.000-07:00

prima dimineaţă în care m-am gîndit la tine, era în creion şters. Era rece de ploaie, era proaspătă de vînt, era plină de tine peste tot.

Nu vreau să mă gîndesc cum va fi ultima. Gîndurile îmi sugrumă inima şi tot ce mi-a mai rămas din sentimente. Călăi ce omoară fără remuşcări, fărăregrete rînd pe rînd frumosul lumii.

Ieri m-am uitat în oglindă şi am văzut o triadă de mine. Eu- care vrea să se gîndească la tine,Eu- care ştie că nu trebuie să se gîndească la tine, şi eu cea, care sunt eu. Născută fiind în lumea de gînduri, înţeleg raţional, că raţiunea mi-e străină. Nu vreau să mă gîndesc la gîndurile mele. De aceea am nevoie de noi,pentru a nu deveni un cadavru în descompunere de idei, păreri, gîndiri.

Nemulţumit că am stat în ploaie, dar ştii tu, cîtă viaţă am primit? Norii care plîngeau, mă priveau pe mine, ca pe un obiect de decor în cimitirul lor de suflete, în fond,ploaia e milionimea de cioburi stricate dintr-o fostă vitralie colosală. Fostă.

Şi fiecare picur căzut provoca în mine o pulsaţie de sînge.

Şi fiecare picur căzutprovoca în mine o nouă doză de adrenalină.

Îţi mulţumesc că te iubesc,pentru că, prin tine, iubesc ploaia.

Acum e dimineaţă spălată în una din miile de palete ale pictorilor lumii.Cu sau fără tine, iubesc extremele. Soare-ploaie, Aici-Londra

dispare ceaţa,

bună dimineaţa,dragule,

P.S. de ziua ta, îţi voi da un tablou, Paşii tăi pictaţi pe treptele auzului meu (una din simţiri)

p.s.p.s noapte bună

-1 de mai demult

2011-05-22T08:42:00.000-07:00

mugurii şi-au luat bilete în loja VIP la baletul ploii

ameţeală

cer ars de cenuşă, cu tentă firavă de

căldură,

ochii tăi pictaţi în fiecare gram de înconjurător.

trecerea rapidă;fir de secundă
picurii prea-plini de iubire

schiţează în mintea mea, amintirea ta, a noastră

Dimineaţă fără cafea,

dimineaţă fără tine,

dimineaţă în creion şters....

0. all

2011-04-26T05:08:00.000-07:00

mă faci să urăsc! din cauza ta, lume,urăsc tot ce mă înconjoară, urăsc... lumea, lasă-mă odată în pace şi vezi-ţi de treburile tale,

mă faci să vreau să intru în extreme, să îmi amintesc cele mai frumoase ( şi tîmpite în acelaşi timp) momente din viaţa mea, tu îmi aduci aminte ceea ce vreau să uit.

mai bine mă năşteai robot, nu mai vreau să mă atingă suferinţa cuiva, pentru că în acel moment sufăr şi eu, nu vreau să văd cum porcii muşcă din dragoste, nu vreau să văd cum tîmpiţii omoară, nu vreau să ştiu nimic, cu cît mai multe ştiu cu atît mai tare te urăsc pentru că m-ai învăţat să urăsc,

du-te naibii şi nu mă mai deranja!
ştii care e singura problemă?
-ai fost tot ce am avut mai frumos, dar şi cel mai prostesc.
*te urăsc pentru că mi-ai arătat ce înseamnă dragostea
*te urăsc pentru că m-ai învţat să urăsc*te urăsc pentru că m-ai făcut să simt ceva
*te urăsc pentru că numai cînd te văd îmi provoci greaţă
*te urăsc
*te urăsc
* te urăsc!

nu mă întreba nimic, şi nici nu încerca să-mi explici ceva , te urăsc şi gata.
ai scobit în sufletul meu o mare încăpere, pt asta iţi multumesc ( m-ai făcut goală în interior)
dar te şi urăsc pentru că acea încăpere s-a umplut cu ură.

ultima dată: te urăsc
lasă-mă în pace

R.I.P

1

2011-04-11T11:39:00.000-07:00

urăşte-mă în cîmpul de maci,
acolo unde te-am văzut
ultima dată..
urăşte-mi "bunătatea" verde a ochilor
urăşte-mi cerul feţei, şi ca pe
părinţii mei
blestemă-mă
Urăşte-mă viaţă că te am.

2

2011-03-23T15:40:00.000-07:00

nopatea e prea multă lumină să gîndesc, ziua e prea mare gălăgia ca să iubesc, cînd să mai am timp pentru vise?
în dupa-amiaza răsăritului de altă parte a zile de azi, mă uit în oglinadă.
*minuta -1 a orei 25 : meridianul de centru al corpului este puternic conturat(nu vreau să ies undeva, ca să nu-mi vadă nimeni dereglarea)
*minuta +59 a aceleaşi ore : corpul meu este pe jumătate topit, pe jumătate inghetat, ca de piatră
întrebare: cum de am ajuns aici? ( în Locul Abandonului de Sine a Muribunzilor)

astăzi au începtu să mă înveţe cum trebuie să simt.
mi-au dat regulile pe care trebuie să le memorez.
şi mi s-au învineţit mîinile de atîta scris.şi am amorţit.şi m-am dematerializat de atîta stricteţe

iar eu credeam că "a simţi" diferă de la un om la altul.şi nu există un mod bine definit de a "simţi".

simţeam în mine scenariul propriei vieţi, şi începusem să-l scriu.
-actorii îşi cer salariile
-meşterul pe design îmi cere aprobarea nuştiu cui pentru a începe.
-publicul are cereri contradictorii...

nu încerc să vă iau fericirea, oameni, vreau să vă învăţ să faceţi diferenţa alternanţei între rea simţire şi ne-simţire, de organism, de tot ce se numeşte "om". şi nu caut vinovaţi. ştiu că mă simt rău din cauza mea. şi credeam că o să treacă, vroiam să treacă. dar voi încă îmi alimentaţi ghimpos durerea mea. şi vroiam să vă înţeleg, să descopăr ce şi cum şi de unde, dar va-ţi întors şi eu am plecat acolo unde sunt cele mai multe umbre- în iad. ... pentru că acolo lumina e veşnică, şi nu pentru că ele sînt rele, şi nici măcar nu se ştie dacă în "iad" sînt lucruri rele, şi faptul că el e negru şi întunecat..
poate iadul e alb, sau roz... sau cine ştie din ce cauză, e transparent, de aceea nu l-a văzut înca nimeni..

mai ştiu ceva transparent.eu. nu sînt văzută, nu se văd nici durerile mele, sau gîndurile, sau visele.

poate cîndva mă voi face de ceramică.

3

2011-03-19T13:43:00.001-07:00

era, ca deobicei noapte, şi era un felinar aprins, acolo în înălţimea lui sugrumat de nişte crengi goale. şi lumina aşa cum putea el. şi atunci vedeam un abur şters cum ieşea din mine, nu înţelegeam.
credeam că iese fumul din vre-o ţigară de prin apropiere... dar nu fuma nimeni, şi nici nu respira nimeni prin mine,
*erau sentimentele mele care ieşeau lent, aveam impresia că voiau să vadă că mă părăsesc, că poate aş fi încercat să le opresc, dar - dezamăgire, îmi placea imaginea.*
frumoasă amitire de trecut, scaun rece, eu în puterea frigului şi cîţiva oameni imprejur...voci trecute, prezente şi efemere, sau nu chiar, depinde de memoria mea(memorie, te rog, te rog, tare tare te rog UITĂ)

şi se aprindeau lumini, multe lumini,şi se vedea tot mai conturat acea dungă de abur, pîna s-a stins.
şi mă întrebam dacă s-au terminat sentimentele, sau ele ies pe porţiuni,ca să nu fie atît de dureros. dacă mai traiesc,şi nu mă doare acut nimic, înseamnă că n-au ieşit toate.
*pare că ameţesc un pic*
mă simţeam ca dupa o donare de sînge, cazul acela cînd asistenta uită că sîngele tau se scurge intr-un vas, dar ea, vezi bine stă la taclale cu o cafea cu lapte. ameţită,ameţită, dar era plăcut. vîntul mă adormea pe răcoarea sa,dar *din păcate mereu există un dar* trebuia să plec.
m-am uitat pentru ultima dată la acel felinar,drăguţ,n-am ce spune. şi am plecat risipindu-mă în timp ca sentimentele mele în vînt
*amară senzaţie de deja-vu*

4

2011-03-18T03:55:00.000-07:00

ningea cu stropi de primăvară şi era frumos. era, cred, ultima noapte din seria nopţilor,în care eu nu dormeam dar ma gîndeam la tonajele de voci din mintea mea şi încercam să le ascult pe fiecare în parte, să nu neglijez cumva pe vre-o una. am răsfoit imaginile din ultimele secvenţe şi chiar dacă totul parea ilogic, am reuşit să înţeleg logica;

norocul meu.
mă gîndeam la ce pot să urăsc eu într-un om:
și mi-am dat seama că nu există încă așa ceva.
înseamnă că eu îi iubesc, da?
sau îi iubeam, pentru că am trecut metamorfoza completă și m-am reîncarnat într-o ocniță de sentimente, sunt egoistă, știu, dar așa va fi cel mai bine.
*am vopsit-o violet, culoarea mea preferată ( să nu care cumva să mă întrebe de ce anume aceasta) ( bun, mai este și faptul că în multe țări aceasta este culoarea doliului, și faptul că manifestă o extraordinară presiune psihologică, asta știți.)
*am lăsat porțile deschise, de cîte ori apare ceva la orizont, las' să intre... n-am nimic contra.
dar, din păcate nu știu cine ar vrea să intre în așa local dărăpănat, chiar și pentru cea mai veche închisoare... trebiue de scos din funcție. eliminare.
Alt+Delete

5

2011-03-16T07:17:00.000-07:00

şi totul începe cu ea
cu ea se sfîrşeşte o dimineaţă
înainte de a te porni orbit de somn
şi după ce faci faţă slăbiciunilor
e ceva absolut logic.
E ceva absolut logic
să nu-mi leg ochii, pentru că n-aş vedea
sau ilogic;
pentru că ochii mi-ar înghiţi inima
E logic să mă apăr de frig
şi ilogic dacă defapt acel frig e defapt
o căldură scăzută
repet,repet şi tot repet repetiţia ce
nu are vre-un sens ilogic
Şi poate fi logic să crezi în ilogic
dar nu şi ilogic să admiţi logica
sau poate răspunsul encifrat
ascunde o logică dramatică?
dar logica poate e o mîină ce
îmi dirijează creierul?
iar acest poate e logic?
şi poate e deja ilogic să
explic logica...

6

2011-03-15T07:50:00.000-07:00

ştii, priveam gerul subtil de noaptea asta şi m-a diagnosticat cu "simţire acută" (poate şi cronică). Cred că e singurul doctor pe care îl ascult. M-a internat în azilul "Sufletului" pentru tot restul vieţii, chiar şi regim strict mi-a prescris: emoţii în fiecare clipă; sentimente zilnice şi memorii perpetue... Am primit foarte calm vestea. E cea mai plăcută boală de pînă acum. şi îmi place.
*m-a dojenit pentru că i-am ascultat pe alţii şi cînd mi-a citit întreaga istorie s-a dezamăgit, neînţelegînd ce fel de bolnav aş mai putea fi şi eu.
-nesimţire
-hibernare de spirit
-amăgeală de personalitate
-laşitate sentimentală
etc.etc.etc...
dar era plăcută vocea lui pe fonul tremurului de uşoară îngheţare, încît nici nu mă mai puteam opri din ascultat. chiar dacă era noapte, nu mă mai simţisem niciodată atît de luminată. Mi-a retrezit amintirile, mi-a retrezit gheaţa ce ne-a udat cîndva. şoptea atît de duios.
Îmi plaăcea noua mea boală, sau nu noua. chiar dacă mai devreme, sau mai tîrziu mă va omorî, va fi o moarte perfectă.Plină de simţiri, exact la ce am visat toata viaţa. Mi-a dat şi un medicament. Foarte puternic, pe bază de droguri=>speranţa
dar cred că-l voi lua în fiecare dimineaţă.e ceeea de ce am nevoie.
_________________________________________________
reţetă de răspuns: mulţumesc doctore!

7. tu

2011-03-13T22:39:00.000-07:00

... credeam în existenţa luminii,însă datorită faptului că nopţile sunt mai lungi, am înţeles că întunericul e peste tot, pe cînd lumina,nu.
mergeam odata pe stradă şi farurile unui BMW atingeau fiorii de gheaţă ce-mi amorţiseră faţa. Mari grame defrig, formau renaşterea unei amintiri forţate. Ţi chiar nu voiam să-mi amintesc. Dar ochii nopţii ai minifracţiunii de nanoclipa m-au rănit,din nou. La începutul iernii am intrat în hibernare de sentimente. Şi era bine. Eram conştientă de venirea primăverii, dar încercam în fel şi chip să opresc timpul. Ajunsem la starea de "întoarcere a acelor ceasornicului"... şi astfel am rămas la nivel de trecut.
Ridicasem previrea, şi vedeam cum toţi norii se duceau în altă parte a cerului,iar vîntul înceţoşat de fulgi, ştergea zgomotos stele. pierd controlul asupra hibernării şi încep să simt.. opriţi vă rog telefaza;
păcat de oameni, ei sunt ca nişte Gladiatori care încearcă,repet,încearcă să lupte cu "sentimentele",păcat de oameni.. temporar devin somnambuli şi pierd simţul realităţii,creîndu-şi propriile graniţe dintre lumi,inconştienţi. şi răguşesc în timp ce explică altor oameni drumul spre sufletul lor,ruşine acelor orbi, care nu vor să vadă vre-un drum
nu vroiam să cred în sentimente, dar, primăvara totul se trezeşte la viaţă, dintr-un fum dens, şi vreai sau nu vreai - simţi
simţi căldura zilei şi frigul nopţii, simţi lumina şi întunericul...

8 din cauza ta

2011-02-15T11:58:00.000-08:00

...şi în momentul în care un boţ de aer îmi asfixia plămînii, simţeam pe obrazul rece cum se scurge ultima lacrimă cu gust violet. şi am tăcut

...şi în acel milimetru de secundă s-au fosilizat toate sentimentele mele. am revenit peste un minut şi le priveam ca pe nişte exponate de muzeu.muzeu închis pentru totdeauna

...şi inscripţia lăcăţii spunea "the end"; "the end" scria pe clipa aceea. "the end" scria în mine

...şi n-aş fi vrut să simt vre-o tulburare şi procesul de a mai simţi ceva să se rezume la nimic. nimic udat de timp infim.

____________________________

cei 4 "şi"

9

2011-02-06T10:51:00.001-08:00

Un scîrţîit de vioara,
Într-o noapte mult prea tîrzie.
şi acolo, undeva în ceruri
o adiere pustie...
un fel de vînt hoinar, ascuns printre crengi
şi sunetul ploii
trezesc ameţeala de care-ai vrea să te legi
şi să nu mai pleci
Noapte, în care să te doară capul
De-ale tale dureri,
dar tu să stai, să savurezi
plăcerea acelei ameţeli.
S-asculţi trecerea norilor şi
chinul stelelor,
respiraţia fiorilor....
să mai miroşi iarna udată
simţind cum renaşti,

pentru ultima dată

10, after me

2011-01-27T02:12:00.000-08:00

Şi ne-am despărţit. Adică ea m-a părăsit, fără explicaţii sau prea multă vorbă. Doar s-a întors şi m-abandonat aici, atunci cînd aveam cea mai mare nevoie de ea. Aşa se întîmplă de obicei: cînd era lîngă mine nu o apreciam, acum însă sufăr din cauza dorului. E vorba despre inspiraţie. Inspiraţia m-a părăsit. Şi acum mă simt pierdută. Mă simt un nor. Un nor ce şi-a vărsat tot sufletul şi acum avea acea stare de inutilitate în postura sa de nor. Adică, corpul îi rămase acelaşi, dar sufletul îi căzuse acolo jos, pe pămînt,acolo unde toţi îl călcau în picioare. Adică sufletul său, din petale albe, pe care el îl frînse atît de dureros gram cu gram pentru a da naştere măcar unui strop de iarnă, ei îl călcau în picioare… îl aruncau din peisaj. Chiar dacă se desprinse de el, oricum mai avea efect asupra sa… pîna la urma urmei, fusese cîndva un tot întreg. Şi înţelegea că rostul vieţii sale avea acum altă viaţă, independentă de a sa. Iar el, un biet nor găunos şi excesiv de gol în interior. Stătea acolo sus fără rost. Şi asta îl durea şi mai mult. Înţelegea destul de bine că este de prisos, că ascunde în spatele goliciunii sale luna unor îndrăgostiţi sau soarele unui îngheţat.

Culmea e că nici măcar nu putea să dispară. Sau să se dea la o parte din imaginea generala a cerului. Avea nevoie de vînt… de un alt aer. Şi se tot săturase de meseria sa, dar nimănui nu-i păsa de asta. Pe cine şi ce îl interesează dacă un nor se săturase să tot fie nor? De exemplu doamna aceea care merge în fiecare dimineaţă la serviciu, ea nici macar nu a observat că, de ceva timp, în aceeaşi poziţie stă pe cerul matinal aceleaşi nor. Şi dimineaţa, şi la amiază, şi seara şi noaptea iarăşi. Sau puştiul ce se joaca în lada de nisip presurată cu zăpadă. Soarele are de încălzit planete. Luna aleargă neîncetat după lumina soarelui. Stelele au şi ele problemle lor. Şi tot aşa fiecare. Şi ar vrea să se plîngă cuiva, dar nu mai avea lacrimi, şi apoi cui să se plîngă? Mamei..? dar cine e mama unui nor? de tată nici nu mai întreb. Şi cam aici ar trebui să se încheie toată povestea. Corect, ar trebui. Dar nu se termină aici. Extremităţile sunt interesante. Dar nu te poţi afla prea mult într-una din ele. Pentru asta există dubiile. Ca să pui la îndoială daca e adevarat ceea ce crezi sau nu. Şi se uita pe de o parte la toate acele zîmbete ale copiilor. Chiar dacă el jertfise al său suflet alb şi rece..deja, copiii totuşi erau fericiţi jucîndu-se în el. Şi ce fel de iarnă ar fi dacă nu ar exista zăpadă?

Poate aşa trebuia să se întîmple. Poate aşa era destinul lui. Poate… poate şi iar poate. Presupuneri. Alegeri. Se simţea în postura de a alege în ce trebuie să creada. Şi care e adevărul? Ambele cazuri par simple iluzii. Acum nu ştia ce să creada. Acum nu ştiu ce să cred, pentru că norul acela sunt eu.

Mă evaporez. Asta am decis seara trecută. Mă evaporez, dispar.

Şi nu vreau să mai aud nimic; nu vreau,dar nici nu pot, norii nu au urechi. Nu au ochi, nu pot vorbi. Sunt, la prima vedere, lipsiţi de orice simţire. Dar numai ei ştiu ce simt şi cum simt. Numai eu ştiu ce simt acum.

Masca de indiferenţă şterge orice urmă de suflet. Şi ei aşa şi cred că mi l-am vîndut. Mă cred egoistă. Dar eu îi iubeam, de aceea le-am dat lor sufletul meu, ei însa l-au călcat în picioare.

Şi nu văd rostul, să stau aici, să ascult din depărtări fericirea lor şi critica la adresa mea… Fără să mă implic. Fără prea multe complicaţii voi dispărea odată. Şi atunci vor dispărea din urechea mea scîrţîitul de fier uzat şi inimi frînte. Vor dispărea din ochii mei zîmbetele false şi dragostea arsă. Nu-mi voi mai aminti nimic. Şi odată cu ultima privire,se va scurge şi ultimul ciob din ţurţurele ce-mi mai ţine inima integră.

11...

2011-01-10T06:30:00.000-08:00

..cu aroma de portacala

erau nopti pe sfirsite. erau zile in apropiere. iar eu tot stateam cu calculatorul in fata si simteam aroma de portocala aflata la sute de kilometri. si tot treceau ore in sir. se schimbau multe, eu tot acolo stateam...

si vorbeam. Vorbeam fara limita. Replica-raspuns-raspunsul raspunsului-raspunslu raspunsuliu la raspuns si tot asa se incepea ca o tornada de tot ce se poate si se intelege; pina la un moment. iar apoi imi spunea ca decojeste o portocala. eu, departe fiind, aveam in minte imaginea lui si mirosul de acea portocala.greu de explicat. nici macar nu intelegeam cum puteam sa simt.dar stiu ca erau iluzii reale. devenise obisnuinta: noapte,ceata,luminari ,convorbirea cu el(de curind) si acum se mai strecurase linga el si acea aroma. ma simt bintuita. daca vad, miros sau aud ceva de acest biet fruct, care habar n-are de nimic,apar fel de fel de fantome..in mintea mea.sunt terorizata de propriile mele forme ale imaginatiei. era ceva in stil 6D=> imaginea tridimensionala( calitati, defecte si particularitati), mirosul acela de neconfundat si deja proaspat strecurata piesa.."coji de portocale"
note bifate. greseli uitate. si nici un fel de sinceritate.
o inflorire prea grandioasa trebuia sa ma atentioneze asupra unui impact negativ.dar nu cred ca am vazut acest semn mare si rosu pe care scria "STOP". si totusi nu l-am vazut.. sau n-am vrut sa-l vad.si de aici a inceput sa se darime totul. de la un mic bob de scinteie, ainceput o avalansa de flacari ce au inundat petalele si intr-unul din finale a ars floarea integral. si s-a sfirsit.tot. si mirosul a disparut,si imaginea si cintecul si-a pierdut efectul....(de portocala)

12

2011-01-07T10:31:00.000-08:00

astazi cred ca am simtit pentru prima data ce inseamna durerea de suflet.
da, ma durea si inima, dar erau doua dureri deferite, nu aveam cum sa le confund.
chiar daca aveam in singe si vodka si cognac, simteam sfletul. si nu era o stare de mahmureala sau asa ceva.
chiar imi era greu. vedeam machiajul meu la care muncisem mai mult de o ora cum se scurgea in gustul lacrimilor. vedeam in oglinda ochii verzi-spalaciti si rosul acela de prea mult plins.
am scris pe facebook status "на душе .... хреново" dar asta nu m-a ajutat cu nimic,am mai vorbit cu cite-cineva... dar fara rost.am inceput sa umblu ca o lunateca prin casa si prin jurul ei. dar nici asta nu avea nici un efect. si chiar nu era vorba de alcool. vroiam sa pun mina pe telefon, sa formez un numar si sa spun persoanei de la celalalt fir " da' chiar nu intelegi ca imi lipsesti? ". sau pur si simplu sa-i aud vocea, dupa care sa inchid. asta mi-ar fi fost deajuns. dar sunt proasta si n-am curaj.
si oricum nu cred ca mi-ar fi trecut.
sufletul nu se vindeca c-o convorbire telefonica sau cu un mesaj.nici macar pastile nu sunt pentru asa ceva.timpenii.
va citi cineva ce am scris eu aici si se va gindi: " oare mai sunt si asa nebuni care, atunci cind beau scriu asa prostii?"
norocul meu ca mie totuna ce comentarii vor aparea. si azi. si mai tirziu. si miine dimineata.si poimiine.
nu mai conteaza chiar nimic acum.
si chiar sunt cu moralul la pamint acum
si voi mai privi niste poze, poate, si voi mai asculta ceva muzica... si poate si sufletul imi va trece...poate, sau poate nu.
si asa va mai trece o seara din noul an..si pina la urma cred ca o sa-mi sterg machiajul distrus... voi deconecta calculatorul... si...

13 (special)

2011-01-07T07:27:00.000-08:00

vis

isi aducea aminte de el. era cea mai "inghetata" amintire dintre toate.

erau copacii inmuguriti. muguri albi de decembrie.si era apus. apus de foc ce prindea amploare in ochii lui de culuarea ghetii.si lumea ii privea cum ei se iubeau. copilaros, prin zimbete si fire de zapada, dar era dragostea lor, apogeul lor pe care nimeni nu putea sa li-l ia. nici macar efemeritatea acelei clipe, nici macar invidia altora. ceea ce se intimpla acolo era mai puternic decit lumea exterioara.
un fulg,doi, trei, trei mii, trei sute de miliadre au inceput sa inunde pamintul.. si ei se uitau la cerul darnic..la caderea aceea fabuloasa. el ii atinse un bulgare de fata ei fina. ea tresari si incepura sa se joace in imensul strat de zapada.nu cred ca voi intelege vreodata ce anume s-a intimplat acolo. pot doar sa spun ca a fost magic.
vitul ce o zdrobea cindva, acum parea neputiincios in fata "lor"... acum nu mai era doar ea, erau deja "ei"
ii vedeam ca pe doua firicele de "frig" ce inghetau unul in cautarea altuia.. dar cind se uneau erau deja ceva fierbinte.
soarele isi ascunse ultimele priviri,acum era noapte deplina.
si era si iarna deplina,el o imbratisase ca s-o incalzeasca. ea zimbise.
la un moment dat mi se paru ca am halucinatii, ca pe pamint nu poate exista asa ceva. am incercat sa ma trezesc si am tot incercat pina intr-un final am inteles:nu dormeam.
ei paraseau orele
orele ii paraseau pe ei
un spatiu foarte micut intre privirile lor era fulgerat de firicele de catifea alba. pareau ca o pereche de ochi albi se inecau in cealalta pereche de ochi: negri
parea ca vocileau nu aveau valoare si vorbeau doar gesturile, privirile si inimile lor.
si eu am auzit
1. el ii atinse atit de gingas miina, incit aceasta paru o fosila de fior ce abia renascuse
2.ea, cu ochii aproape in lacrimi se apropie si ii sopti ceva la ureche
3.el tresari

4.cerul partial negru,undeva prin ceata norilor se vedea o fantoma a lunii,fulgi,fulgi,fulgi, lumina felinarelor care periodic se stingeau si ei... imbratisati, poate pentru prima,si ultima data cu adevarat.

14 (they)

2010-12-27T07:07:00.001-08:00

Din nou dimineață; aceeași pijama, aceieși ciupici de cameră, aceiași ochi de ceață, bea aceeași cafea în fiecare dimineață. Deja de peste o lună aceeași scenă a aceluiași scenariu. Actriță. Singură.

Cîndva mai era un personaj. El. El venea cu o plapumă și i-o punea tandru pe spate. Acum el s-a concediat.

Dragostea e o piesă de teatru ce se joaca în doi, numai unul nu ajunge.

Firele de raze ce abia ieșiau să se plimbe printre fulgi, îi aminteau acea plimbare. Acel frig plăcut. Acele cuvinte vagi. Îi aminteau de el.

A plecat pentru că s-a săturat.

Sau poate nici măcar nu a avut de ce să se sature.

Poate.

Sau poate nu

Mereu există o alternativă.

La ei, însă, din vina amîndurora n-a existat.

Nu e numai vina lui, sau doar a ei, ea îi povestea iluzii, el visa la realitate.

Ea, era o simplă fată ce se plimba mereu prin inimile altor băieți și nu o interesa dacă rămîne acolo, dacă dărîmă ceva , sau dacă i se va picta o icoană acolo. Nu-i păsa nici măcar de memorial. Oricum nu se va mai întoarce niciodată acolo.

El, da el, un simplu băiat din lumea de sus. Lucra pe post de curier. Livra emoții, clipe de neuitat și bătăi puternice de inima fetelor. Nu deschidea niciodată coletele. Era o regulă. Nu-i păsa de ce se află acolo. Sau dacă va păți ceva destinatoarea după întîlnirea lor.

Ei, doi egoiști cărora nu le păsa de lumea di-mprejur. Își făceau destul de profenist meseriile, dar ironia a făcut ca ei să se vadă odată. La teatru.

Ea era actriță.

El era spectator.

“Romeo și Julietta”

Ea-nimic nou.

El – început de impresionare.

Nu s-au mai văzut în jur de un an. Între timp nimic nu se schimbase.

El a recunoscut-o din prima. Ea nu-l văzuse. Nici atunci, nici acum.

EL: nu vezi lumea de mai jos de scena ta?

EA: dacă nu am văzut-o înseamnă că nu s-a ridicat destul de sus.

EL: tu nu vreai să cobori?

EA: la ce bun?

EL: să fii la un nivel cu restul..

EA: nu-mi trebuie nivelarea.

EL: dar lumea?

EA: cu atît mai mult.

Prima lor discuție. Apoi au mai urmat o mulțime. O multime de nopți în care vorbeau despre toate cîte pot să-i treacă la un moment dat, prin capul unui hommo sapiens.

Săptămîni de nopți la rînd.

“Timp pierdut” credea ea.

El era deacord.

Dar nici unul nu recunoșteau in fața celuilalt ce credeau.

Dimineața. Ea iese afară în ciupici, într-o pijama subțire și bea o cafea tare.

Aceeași dimineață. Vine el cu o plapumă în mînă și i-o pune încet peste umeri.

EL: o să răcești

EA: și ce dacă?

EL: o să te îmbolnăvești

EA: nu-i mare treabă

EL: nu-ți pasă?

EA:nu

El lasă plapuma și pleacă. Revine in 5 minute cu o altă cafea.

Se așează lîngă ea. Ea începe să fumeze.

EL: știi că nu-mi place că fumezi

EA: știu

EL: de aceea fumezi?

EA: nu mă întreba

El incepu să strige și să-i explice lucruri pe care ea nici nu le asculta.

Ea se uita în cele mai depărtate zări. Se uita acolo unde nici ea nu vedea.

Și aștepta un moment.

EA: nu vreai pur și simplu să fim un cuplu obișnuit, fără complicații și insinuări? Simplu de tot, fără obligații… fără responsabilități unul față de celălalt?

EL: dar asta suntem acum..

EA: nu,

EL: ce sunt eu pentru tine?

EA: curier

EL: de ce?

EA: îmi aduci în fiecare dimineață plapuma

EL: și dacă n-o să vin odată?

EA: nu s-a întîmplat încă asta, așa că nu pot să-ți răspund. Dar eu, ce însemn eu pentru tine?

EL: piesa de care trebuie să am grijă

EA: și atît?

EL: nuștiu,

EA: crezi în ceruri?

EL: dacă asta ține de ceva material, da

EA: dar dacă nu?

EL: nu caut credința

EA: ai iubit vreodată?

EL: nuștiu

EA: nici eu

EL: nu te-am întrebat

EA: dar urma

EL: de unde știi...?

EA: nu contează

EL: crezi în destin?

EA: destinul este un rezultat al acțiunilor oamenilor… nimic mai mult

EL: dar crezi că destinul ne-a unit intenționat?

EA: hai să-i răsturnăm jocul: ne despărțim

EL: se spune că femeile înțeleg ce vor să ințeleagă și din orice situație ajung unde vor ele.

EA: iar bărbații, le strică mereu planurile

EL: femeile sunt slabe. Bărbații sunt protectorii femeilor

EA: ele nu cer ajutorul nimănui

EL: nici nu vor cere, încearcă să demonstreze nuștiu cui, că sunt puternice și se descurcă singure. Bărbații văd asta și le protejează necondiționat

EA: necondiționat? Ha, mă faci să rîd… de aceea femeile sufera din cauza ”necondiționării” lor, da?

EL: suferă tot din prostimea lor. Își imaginează dragostea și trăiesc în propria lor imaginație.

EA: nu crezi în existența dragostei?

EL: nu

EA: ce e pentru tine acest sentiment?

EL: nimic mai mult decît niște hormoni în sînge

EA: ai spus “te iubesc” vreodată?

EL: da, de multe ori

EA: și nu crezi în ceea ce spui?

EL: nu

EA: înseamnă că nici acum, nu crezi?

EL: nu sunt sigur

EA: mă iubești?

EL: nu

EA: de ce ai stat cu mine atîta timp?

EL: pur și simplu

EA: clar

EL: dar tu mă iubești?

EA: nu

EL: atunci de ce m-ai primit în casa ta?

EA: tu ai intrat fără voie.

EL: suntem la fel de liberi ca fluturii, nu?trăim o viață de o zi, zburăm în care floare vrem noi, iar după ce ne vine timpul depunem noi firicele de viață și dispărem. Nu suntem cu nimic legați de acest imens bulgăre de pamînt.

EA: nu suntem legați nici măcar de oameni. Dacă dispare un om,nu e mare lucru. Rămîne mai mult oxigen pentru alții,nu?

EL: stelele sunt la fel . dar în fiecare colț de ochi se văd diferit. Fiecare îndragostit le vede genial. Neîndragostiții le vad obișnuite. Eu ce-s, dacă deloc nu le văd?

EA: cauți prea mult ceea ce nu poți avea

EL se intoarce și pleacă.

Doua zile mai tîrziu.

Ea bea cafeaua singură

El fumează în alt capăt al orașului

Două săptămîni mai tîrziu

Ea bea cafeaua singură

El fumează la alt capăt al orașului

Doi ani mai tirziu.

Ea este dusă la cimitir

El plînge la mormînt.

Două ore mai tîrziu.

Ea este îmormîntată

El găsește acest text

(27.12.2010)

15

2010-12-27T07:01:00.000-08:00

Dor de nimic…

Fumez ceața nopții si dorul de tine….

Închid ochii,respir și simt că trăiesc

Și simt cum trece prin mine

Aroma prea plin de tot ce iubesc

Și tremurul cela ciudat,Mă înfioară mereu

Nu-mi lasă nici ochii de veghe, nici gîndul de om

Nu-mi lasă nimic din ce e al meu

Doar stare de lacrimi și vechiul nesomn

Fumez zile trecute și rare-amintiri;

Prin pașii de iarnă ascunși si pierduți

În dorul unor foste priviri

Deja amețiți, înfrinți si prea muți

Mie dor de clipele de gheață

Mie dor să mai resimt același frig-

Și să-i zîmbesc in fiecare dimineață

Mie dor….sa-mi fie dor De nimic

post_16

2010-12-21T04:23:00.001-08:00

Iar ea îi povestea despre lună ... ce naivă, și tot vorbea despre tot ce îi venea în cap. Despre ploaia de fulgi, despre stelele rare, despre frigul ascuțit.... nici măcar nu observa că el n-o asculta, el privea doar mișcarea buzelor, și atît.

Păcat de așa începuturi, păcat de tot ce se bazează pe un gol.

Era atît de rece. Și zăpada încă îmi îngheța și amorțea în același timp fața. Acei fulgi de noapte tîrzie, fulgi de cer îndepărtat, cădeau frenetic în jurul lor. Pare atît de ... ireal, chiar și frigul părea ceva mitic și atîta alb în jurul meu... orbeam. Și nu-mi era frică să pierd imaginile a tot ce mă înconjoară.

EA: Știi, fulgii sunt ca oamenii în devenire…. Unii se adună și se tot adună, alții însă doar se topesc în neștiință. Acei ce s-au adunat ne formează nouă ideea de iarnă cu zăpadă, restul sunt uitați în scurta lor existență. Și nu mi-e teamă să admit că aș putea să fiu și eu una din acei fulgi care s-ar topi.

EL: Ești prea fragilă să te topești. Ai prea multă grijă din partea norilor și tot din ce te-ai născut.

Încercă să nu-l privească, dar nu se putea abține de la imaginea neînțeleasă, pămîntul ideal… așa cum îl visa. Doar ea; și el, ce îi murdărea prea albul zăpezii. Cum puteau două icoane ale idealismului să contravină?

EA: Luna pare mai albă pe fonul pămîntului înzăpezit, reflectat în ochii tăi…

EL: Crezi în iluzii, realitatea e cea în care orice nu ai spune tu, acel lucru de care oamenilor nu le pasă.

EA: Nu poți califica oamenii pe categorii de ințelegere și pricepere.

EL: De ce nu? Toți au același tipaj. Standart, nimic deosebit, doar că ei își imaginează că au ceva deosebit fața de alții, dacă folosesc doar alte cuvinte ca și alții.

EA: Nu poți clasifica oamenii… există doar o singură categorie – oameni!

EL: Ba da… în trei categorii chiar… eu - și restul… restul se împart în oameni resursă și persoane… și a treia… persone de care am nevoie... și cele de care n-am nevoie.

EA: Eu, din care fac parte?

EL: Din niciuna; și nici nu cred că vei face parte vreodată. Nu te-am catalogat ca om.

Ea s-a întors ca să ascundă cîteva căderi de lacrimi. Să înăbușe cîteva dezamăgiri. Egoismul lui era mai puternic decît inima ei sinceră.

EA: Dacă toți ar gîndi ca tine… unde am ajunge?

EL: Sunt demon, nu e obligatoriu toți să fie ca mine, n-am rugat pe nimeni să-mi urmeze exemplul.

EA: Ți-aș da aripile mele, ca să poți vedea din ceruri lumea mai bună, dar ești prea greu pentru ele.

EL: S-ar topi la prima atingere, nu vreau să ajung zdrobit de niște pietre încercînd să văd o lume mai bună.

EA: Ți-e doar frică…

EL: Dacă mi-ar fi , nu cred că aș ascunde asta.

EA: Ți-e frică să riști, să te avînți în zbor deasupra unei prăpăstii…

EL: Nu cred că vreau să zbor…și aici mi-e bine, iarna sunt ger, vara – soare, oamenii fug de mine.

EA: Și cît o să fugă de tine?

EL: Pînă la infinit... și înapoi.

EA: Dar infinitul unde-i?

EL: Nu eu îl caut… ceilalți au nevoie de el.

Iubea un bulgăre de noroi, cîndva fusese pămînt fertil, sau rădăcină de floare, sau ghem de zăpadă… acum devenise noroi. Udat și aruncat. Ea se învinuia pentru razele luminii care-l ocoliseră.

EL: Nu mă interesează ce vei spune acum sau în continuare, sau ce aveai de spus, eu sunt așa cum sunt, fac ce vreau și ce consider bine pentru mine, înțelegi? Nu te-ai găsit tu – una din nu știu cîte milioane – ca să mă schimbi… N-ai nimic diferit față de altele… știi cîte au mai fost ca tine?

Nici nu te gîndi să-mi reproșezi ceva. Sunt așa, pentru că lumea vrea ca eu să fiu așa, nu eu sunt rău, lumea e rea. Nu ești prima și nici ultima care îmi va spune despre greșelile mele. Pricepi? Dacă inima mea nu a simțit în ea decît sînge…asta înseamnă că n-am iubit, întelegi? De ce te tot complici, ce vrei să demonstrezi?

Trezește-te din iluzii.

Ea s-a întors și a plecat în tăcere. El a rămas singur în egoismul lui și privea îndepărtarea.

A stat pîna cînd a înghețat… Spusesem doar că era frig, prea frig pentru un om ce își izgonise căldura.

O lună cum nu mai văzusem niciodată, stropi de zăpadă cădeau unul cîte unul pe pămînt…

Ea se întorsese acolo unde își lăsase viața… Îl vede pe el… o stană de piatră..

EA: Nu cred că te voi crede vreodată; și zîmbește…

EL: Naivă mai ești! Pleacă… nu ai înțeles nimic?

Ea s-a întors a doua oară și a fugit printre mormanele de gînduri uzate și zăpadă sîcîitoare.

Pe mormîntul lui scria: trebuia să spun asta, tu însa nu ai vazut.

17

2010-12-11T10:23:00.000-08:00

3aripi

Trei gînduri aleargă timide prin ploaie-

Trei stropi de privi îngînă încet

Aceeați întrebare

Din capul aceluiași dement

Trei întrebări pustii , se-ntrec în neștiință

Trei orbi dispută frumosul lumii di-mprejur

Aceeași farsă

Din prisma aceluiași cusur

Trei farse șomere își caută clovnul dorit

Trei spectatori cedează conștiițe spălate

Aceeași amintire

Din trecutul aripelor necurate

18. not him

2010-12-11T03:15:00.000-08:00

Era , exact așa cum mi-l imaginam. Rece și îndepărtat .Din prăpastia în care eram,părea atît de frumos , trezindu-se de sub plapuma de lumina soarelui. Își trezea fiecare strop de nemărginire.Știam că nu-l voi atinge niciodată ,era prea departe. Îl țin minte în fiecare dimineața diferit. De fiecare dată născocea alte forme,azi însă nu mai conta nimic , pentru a rămas în trecut și trecutul și viitorul se schimbă în dependență de prezent,prezentul e un fel de progres a timpului.Trecutul nu este decît un efect a prezentului,iar viitorul o cauză.Relativitea schimbărilor ascunde gravitatea lor,și nu poate schimba viitorul neschimbînd prezentul.

Frigul de acum va deveni cîndva o amintire.Sau poate îți va aduce o răceală...

u'll have 19 (soon)

2010-12-11T02:50:00.000-08:00

pentru tine sărutul înseamnă doar o atingere de buze și-atît? o simplă trecere a unei minute, sau poate și mai puțin în care ai fi putut face și altceva decît să stai aici , înconjurat de privirile mele , de luna atît de sinceră , de gerul atît de consistent...și de așa-numita simpla atingere de buze?!

atunci , de ce ai închis ochii?de ce nu mă priveai?de ce nu ai vrut să vezi lumea pe care eu o admiram ? era noapte, cer parțial noros,era frig și eram și noi acolo.Am stat printre vorbele noastre , printre atingeri și mîngîieri,dar am stat.În momentul acela nu mă putam gîndi,la ce gîndeai tu, și nu voiam, știam că daca ți-aș fi răscolit mai adînc prin gînduri,aș fi găsit ceea ce tu ascunzi . Aș fi găsit temerile tale ,și ce folos să le am; adică nici măcar nu aș fi putut să le am ,căci ele sunt ale tale...eu doar le-aș fi știut .La fel a fost și cu buzele tale,...pe care eu doar le-am simțit;și aici s-a încheiat.Ai dispărut apoi în visul întunericului ,te-ai cufundat în tăcerea lumii și chiar dacă am încercat să te scot...fără folos.Am înțeles însă că fiecare cuvînt - costă,mai ai ales dacă e scris.

Încă nu sînt sigură dacă ai ales tăcerea deplină , periodică sau una sub formă de joacă,și , sinceră fiind am obosit de tot căutat indicii la un anumit subiect propus la dispoziția prezentatorului acestui joc.Oricum arbitrul principal începe cu litera "V" ,adică Viitor. El analizează obiectiv situația , din culmile îndepărtărilor sale ,chiar foarte departe.

Amintirile trecutului,care încă mai vorbesc, nu-și găsesc locul între argumentele negatoare,ele apasă pe tensiunea și instabilitatea morală a vorbitorului, dar în același timp formează cauzele ,legăturii "cauză-efect" dintre interlocutor și restu. Recepționarea ,dar și emiterea unui mesaj are mai multe aspecte. Atît emițătorul cît și receptorul se gîndesc la ceea ce vor să se gîndească, și chiar dacă văd atît de profund detaliile prim-planul ecranului monitorizat se află încă în ceață.Adevărat însă este și faptul că detaliile crează aspectul general al operei, dar pînă la un moment,cînd îți dai seama că de fapt detaliile așa și rămîn detalii,ceața așa și rămîne ceață, iar sărutul... așa și a rămas - sărut.

20

2010-12-11T01:45:00.000-08:00

aspiram, traim, respiram , iubimsi ne stingemtreptat.ascundememotii in celulele de gheata ale sufletuluinostru. eu nu ma tem, si nu miefricasa-ti spun caimilipsesti. Nu miefricasastauafarape un gerca in aceastanoaptesisateastept... nu mieteamaca nu veiveni, doargindindu-ma caaici, acum , s-arputeaintimpla un miracol in care noi am deveni un tot intregunindu-ne sub semnuliubirii ,imi da sperantasatemaiastept... inca.

privesc in fiecarezifileleamintirilor, privesc in cimitirullorsiimiaducaminte cu exactitatefiecarefractiune de secunda, fiecare strop de moment... fiecare gram de tine.

nicidecum nu mai pot intoarceaceleclipe. sinici nu vreau. ele tin de trecutulnostru, si nu e un oarecaretrecut... ci un trecut trait alaturi de tine, inconjurata de sentimentulacelaplin de , plin de neintelegere, plin de intrebari, plin de sufletulmeu.

amdecisazisa nu maitraiesc in iluzii. amdecissaprivescadevarulasa cum ma priveste el pe mine sisa-i raspund cu aceleasimimici. amdecisazisarenasc.numaitraiesc cu amintirea ta, nu mai am puteri de atrai cu asta, intelegi?

nu vezituoareca ma ingheatafriguliernii??

nuvezicagerul mi-a impaienjenitokii cu florile sale atit de complicate siciudate, voacea-mi are gust de solo de kitaraneacordata, nu vezitoateastea... nu-i asa>??

deundesavezi,? tustai in inaltimea ta, iareu ma pierd in nemarginireatimpuluiindepartatde tine si a intunericuluiemanat din tot ce mi-a mairamas din viata.

Parlament(ul) 2.1

2010-09-29T02:14:00.000-07:00

iarăşi frig, şi vînt,şi ploaie..

şi-o lumină înnorată

şterg cu sînge stropi de lacrimi

de pe-o faţă îngheţată.

frunze cad şi se ridică

fulgeră si tun-acum

aerul de toamnă-i ceată...

risipit pe-ntregul drum

O ţigară dezmorţită

'şi lasa iarăşi aburi fini

iar prin noaptea-ntunecată

merg de mîină, doi străini

2.2

2010-08-16T08:47:00.000-07:00

Răbdare şi tutun.

Ideologie transformată-n scrum
Păcatul întinat de patimi
Şi nori de ploaie risipiţi pe drum
Priveau cadouri desfăcute-n lacrimi

Raze de saore ciuruite de gîndiri,
Trandafiri uscaţi de ploaie şi ninsori,
În umbra unei re-iubiri:
Creşteau amarnic non-valori

Defrişarea memoriei incandescente
Priviri oarbe,demult fulgerate
Ascund esenţa trăirilor latente
Ale poetului udat de singurătate

Păianjenul ce ţese întrebari demente
Banalei nopţi sugrumate de fum
Uneşte două inimi adiacente
Născute-n răbdare şi tutun...

23

2010-07-26T13:05:00.000-07:00

Are rost sa mai intreb... ?

De ce zăpada e mai albă
Atunci cind soarele luceşte...
De ce dragostea e mai amară
Atunci cind te dezamageşte...

De ce oricare intrebare
Necesită eventual raspuns...
De ce misteriosul soare
Adoarme-ntr-un necunoscut apus...

De ce un fluture-i mai liber
Decit o pasare in zbor...
De ce oamenii nu cred
In acel plăpind fior...

De ce o urma de zăpadă
E atit de efemeră...
De ce dragostea secretă
Are un efect de seră

De ce o simplă amintire
Trăieşte viu in minte mea
De ce oare eu pe tine...
Incă nu te pot uita..?!

24

2010-07-26T13:02:00.002-07:00

Origine si prezent

La inceput era greu şi complicat
Cu presiune, nesiguranţă şi greşeli
Dar să te schimbi ai invăţat
Şi asftel păcatele le speli

Cer,drum;ochi străini
Şi asuprire de tip incepător
De gelozie şi invidie plini
Pe faţa unui muritor

Incercare şi nici un rost
Fără vre-o urma de speranţă
Aici s-a inceput; aici a fost
O fosilă a gindului de viaţa.

Poate,voi săvirşi ceva deosebit
Şi voi primi cadou alte culori
Să nu mai rătăcesc prin infinit
Căutind ale petalelor- flori

Abstractul să il părăsesc
Să mă ridic de pe pamint
Aş incerca să rătăcesc
Pe nori, pe ploaie şi pe vint.

25. actor

2010-07-26T13:02:00.001-07:00

Astru timid

Credeai că reprezinţi un ger,
Cind defapt nici vint nu eşti-
Nimic din ce nu poţi,nu-ţi cer ;
Ci doar să străluceşti

Pe toate poţi să le supui
Spre bine le indrepţi mereu
Şi urei dragoste-i impui
Pentru tine nimic nu este greu

La fel ca alţii eşti un muritor
Dar nu unul obişnuit
Prezentul tău cel visător-
Rătăcitor prin infinit

Aşa eşti tu şi sincer sunt mirată:
Cum reuşeşti,prin viaţă frumos să treci
Iar lumea sa fie impresionată
De căldura ochilor tăi reci....

26

2010-07-26T12:55:00.001-07:00

Toamna-n ochii tăi

Cad lacrimi din ochii tăi
Aşa cum toamna frunzele
Şi-i prive îti cu dispreţ pe-ai mei
Distrugindu-mi visele

Mă invinuieşti de tot
Deşi nu ştiu cu ce-am greşit
Presiunea n-o suport
Pină şi inima mi-a imbătrinit

Ingerul mi-a alungat moartea
Şi-ncep fericită să trăiesc
Tu, mi-ai inchis cartea-
Iar eu continui să iubesc

27 EI

2010-07-26T12:48:00.000-07:00

Vampir

Din ochii tăi sa vad urma
Că eşti un om de gheaţă
Că ceaţa iţi cuprinse inima
Şi-ai suferit in viată

Priveşti oglinda ca un geam
N-are prezent,trecut sau viitor
Nu ştii măcar cine eram
Credeai că sunt un simplu muritor

Dar ai greşit sperind la ignoranță
Credeai că am sa uit, că voi pleca
Că voi păstra-ntre noi distanţă
Aplanind uşor dezamăgirea

Nici zeu nu eşti, şi nici un om măcar
Aşa iţi e zidirea
Şi din văzduhuri in zadar
Priveşti nepăsător Iubirea...

28

2010-07-26T12:22:00.000-07:00

Viaţa ninsă

Ce ghiaţă caldă inundă gerul blind..
Şi-nfrumuseţează drastic viaţa pe pămint
Şi ceaţă mult prea densă prin ramuri despicate
Iar vintul aspru cintă vieţi alunecate

Inconştienţă bintuită de polei
Impresureaza viaţa anilor mişei
Şi ce zapadă tristă, de ploaia intinată
Din toamna soartei emigrată

Şi arborii se pleacă , metanii bat mereu
Trec peste judecata nevinului ateu
Ce iarnă monotonă, si ţurţure scălat
De singele zăpezii, peren mult prea curat...

29

2010-07-26T12:15:00.001-07:00

Luna 13, anul X

... şi vintul bate rece pe faţa-mi de fier
...şi norii grei se pling de rarele cadouri
iar ochii sunt scăldaţi de apele ce pier
pe terra prăfuită de falsele ecouri

...şi intrebari pe soare,raspunsuri pe pămint
...şi acuzaţii grave pe viaţa cea obscură
iar demonii ard vesnic legamint
pe cind edenul se nastea in ură

... şi gindul testului final,se poluiază
...şi iad deja sfinţit devine inger blind
iar crucile familiilor ucise.... se reprofilează
pe cind renaşte viaţa pe pamint.

3:0

2010-07-26T12:13:00.000-07:00

Vor trece anii...

Vor trece anii...
La sigur va veni o zi
In care tu-mi vei spune:
Nu te mai pot iubi...

Şi va veni o iarnă
Cu ger cumplit şi greu...
In care voi realiza:
Că nu mai eşti iubitul meu...

Şi va veni o iarnă
Căzind un fulg pe faţa ta
Iţi va reaminti:
Că nu mai sunt iubita ta...

Şi ce dacă vot trece anii?!
Şi ce dac-oi muri?
Oricum tu imi vei spune
Nu te mai pot iubi...

31,de tot

2010-07-26T12:12:00.001-07:00

Sonet
Plouă afară cu stele-argintii
Cu flori de cireş, nufăr si orhidei
Sunt lacrimi căzute din ochiul seninilor zei
Revarsindu-şi viltoarea pe faţa palei făclii

Uneşte destinul zăpezii cu cel de pămint
Purifică aerul carbonifer
Eliminind definitiv efectul unui somnifer
Doar prin licărir de vint.

Se duc şi anii tinereţii
Aleargă zglobii peste talazuri
Impiedicindu-şi faptele de viitor

Şi-aşa imbătrinesc poeţii
Inecindu-şi viaţa in demult uscate iazuri
Doar pentru-a trăi intr-un somn nemuritor

32

2010-07-18T13:31:00.000-07:00

zeul neputiincios

Prin lacrima de curcubeu
Si-un ris de luna plina-
Ieri s-a sinucis un zeu
Astazi lumea greu suspina

Prin ramurile verzi,de soare
Scaldat,in cerul lin si cald
S-a inaltat din val de mare
Chipul sau c-a unui sclav

A pierit in asteptare
Cu un gind neimplinit
Si un foc de razbunare
De o dragoste zdrobit

Stiu ca-i mort, dar parca-i viu
A-nghetat in el o floare
Se aseaza gingas in sicriu
Pradat de trairi coplesitaore..

33

2010-07-18T13:02:00.000-07:00

the real Sellene ,in a world she doesn't need..

Nu simt iubirea
Nu simt atasament
Nu simt asa numitul farmec
Acelui sentiment

Nu-mi pasa de nimic ,sunt fericita
Imi place ca-s povara grea de neindeplinit
Imi place ca-s un munte
Cu virful-nalt,necucerit

Si sunt un monstru,stiu
Si patimi grele am trecute
Si voi plati amar, cu singe
Dar razbunari sunt dulci... si multe

Poate si asta-i razbunare
A sclavilor ce au murit
Cu fata-n asteptare
A titlului de "fericit"

Si ce m-am saturat s atot repet..
Urasc sa fiu iubita
Urasc in cel mai drastic hal
Cuvintul "fericita"

Si ce banalitate
Sa ma schimbati voi vreti
Si nestiind macar, in fata
Ce taina mare-aveti..

Caci eu sunt eu..
Imi place-asa cum sunt
Imi place ca sunt rece..
O piatra de mormint..

34

2010-07-18T13:00:00.001-07:00

era cindva o iarna...

Ce ghiata calda inunda gerul blind..
Si-nfrumuseteaza drastic viata pe pamin
Si ceata mult prea densa prin ramuri despicate
Iar vintul aspru cinta vieti alunecate

Inconstienta bintuita de polie
Impresureaza viata anilor misei
Si ce zapada trista, de ploaia intinata
Din toamna soartei emigrata

Si arborii se pleaca , metanii bat mereu
Trec peste judecata nevinului ateu
Ce iarna monotona, si turture scaldat
De singele zapezii, peren mult prea curat...

35

2010-07-18T12:55:00.001-07:00

lost,in her mind

Hotel de ginduri sint acum
Hotel de fapte,amintiri
Hotel plasat la margine de drum
In umbra unei straluciri

Zadarnic stau si tot astept
Acea surpriza presupusa
Caci vintul bate rar prin piept
Si arde dragostea impusa

Vocea ta atit de stearsa
O mai aud in nopti tirzii
Bintuind ca intr-o farsa
Frica palidei stafii

Ti-a devenit icoana
Ochiul meu inlacrimat
Si ideal fara prihana
Suspinul meu indurerat

Privirea-ti rece monstruoasa
Ingheata raze de trairi
Ce pacat ca nu te-apasa
Esenta altor presimtiri

Speranta-moarte ciudata
Ciudat sarcasm in ochii tai acum
Ce perforeaza iubirea arestata
Din hotelul marginii de drum..

36

2010-07-18T12:50:00.001-07:00

eternal regret.,,

Pacat.... pacat sa spui ceva cind misiunea iti e de a tacea....
pacat..pacat sa nu uiti clipele frumoase... traind doar cu ele..
pacat..pacat sa nu traiesti daca te-ai nascut..
pacat...pacat sa mai intrebi ceva ce stii la perfectie...
pacat...pacat sa joci meciul pe care esti sigur ca-l vei cistiga...
pacat...pacat ca existi pentru lume, nu pentru tine...
TACI.... atunci cind ti se cere...si vorbeste atunci cind nu ai nimic de spus.... Doar atunci spui adevarul.. fara retusari sau examinari

3..7

2010-07-18T12:36:00.000-07:00

locul in care am tarit... si mai traiesc...

As spune tot ce stiu,ce simt si tot ce ma doare;daca n-ar fi exiatat “cenzura”. As fi strigat tot ce m-a afectat, as fi lovit din plin toate cite m-au ranit,daca n-as fi fost domnisoara sau daca nu cunosteam ce inseamna “Bunele maniere” si tot asa mai departe,asta ar spune oricare fiinta de aici;dar numai nu eu, eu prefer sa tac sau sa spun totul in public. Am venit pare-se intr-un azil de “oameni” normali… ce prostie. Urasc tot ce un om,in mod eventual, ar trebui sa iubeasca. Nici nu mai vad cind rasare sau apune soarele. De cind am ajuns aici mi s-au astupat ochii c-o cenusa fierbinte-nu mai vad. Un miros strident mi-a distrus organul olfactiv,nu mai simt nici un miros.Nici nu mai pot auzi; tipetele si urletele mi-au injunghiat timpanale. Pina si viata-mi este scursa de vitalitate.Memoria este incetosata de atita gunoi nefolositor implantat cu forta in tot ce-a mai ramas din creieru-mi. Sunt ca un peste ce se sufoca in apa,paradoxal,hm??? Simt,simt ceva….simt ca mi-am pierdut forta de-a mai simti ceva…Un virus nedefinit afecteaza matricea provizorie.Sunt ca o minge aruncata de pe un teren pe altul,doar ca fara aer,cauciuc si ce mai contine ea…Am ajuns la marginea iadului,ce amuzant,acolo se afla un ascensor, fara acea functie de urcare:doar coborire. Ce fac? Normal ca cobor, oricum….mai rau nu se poate,hopa…. stai,mai este loc pina la capat.Infinitul cit de enorm nu ni l-am imagina,mereu are loc pentru mai mare.Oricit de destept n-ar fi un om,pun pariu ca are momente in care se simte prost! Obsesivitatea miscarilor spre a nu avea cica reumatism la batrinete.ce timpenie! Daca vei ajunge pina atunci. Da ca nimeresti in lumea mea, vei intelege cit e de groaznic raportul dintre timp,sinucidere lenta si asa numit-a nebunie. Privesti indiferent cum sunt striviti niste gindaci paraziti si cum razele ultraviolete descompun niste bacterii. si te amuza faptul. Stii de ce? pentru ca sufletul ti-a fugit de asa o monstruozitate.Sta un tablou in fata mea, am doua altermative:1 il admir pierzindu-mi timpul; 2 merg mai departe. privesc pe geam si-mi imaginez realitatea,care pare-se a luat trenul Tokyo-Yokohama( nota-trenul cu cea mai mare viteza din lume). Cineva spusese ceva de genul: de cite ori iti pierzi glasul,de atitea ori striga din tacere. Cred ca acel cineva n-a cunoscut niciodata singuratatea.Ce legatura are asta cu tacerea?mai multe decit crezi…asta inseamna ca nu e nimeni linga tine atunci cind strigi,ceea ce inseamna ca vei vorbi singur, de unde rezulta ca “lumea”va zice ca esti nebun. Va suna cineva la 112-spitalul sau politia,vor veni si te vor aduce fie aici, fie in rai.Culmea e ca defapt singuratatea e o parte a sufletului impusa prezentului exterior. Mdea…”Cutite,cutite,cutite/Cutite din cele mai ascutite…” cad pe jos; sunt calcate in picioare. Cele mai norocoase beau niste singe, cele mai ghinioniste simt un miros groaznic care le infioara pina in maduva ruginei.dar asta e, visele nu coincid niciodata cu indeplinirea lor,sunt 2 drepte paralele. Ma simt aici ca un vierme,mi-au dat glucoza,mi-au dat “O2″ si hai traieste…!!dar asta nu e viata,nu e viata de vierme pe care o ducem aici.Sa te lupti pentru fiecare firimitura cu mucegai si sa beai apa statuta de vreo 20 de ani.. Viata e focul ce arde-n tine,e acea celuloza in ultima stadie a existentei.sunt acele emotii si sentimente de care ti-e frica. Fluturii au doar o zi de viata,dar cita frumusete aduc. Pina si spinii au locul lor in gradina…..numai nu iepurasii de experiment!!! Iepurasii,adica noi,adica cei de-aici suntem entitati experimentale a caror unic tel in viata este isusi satisfacerea posesorului. si daca acel biolag nu emultumuit?! iti cresc aripe si zbori “din azil”,dupa tine este adus altcineva in stare grava,iar starea kui se agraveaza pe secunda ce trece stat aici. si nasol un oarecare “D”zice: “nu mai avem nevoie de el!” iar lantul continua,pina nu ajung la concluzia ca totusi primul era cel mai bun din toti! Bumerangul se intoarce iarasi,si s-a tot saturat sa faca asta; dar ce sa-i faci? inventatorul nu a luat in calcul faptul ca acel prapadit de bumerang s-ar putea satura vreodata de slujba-i oferita. vine si aduce cu el efectul du-te, vi-no dictat de cineva. Si-ar vrea sa se opreasca,sa-si schimbe locatia dar….asa numit-a de oameni “soarta aost cruda. CE absurditate. nu exista decit un stapin al vietii tale-regizorul principal,pe care, apropo, il numesti tot tu. Si el iti dicteaza. si tu vreai sa te opresti din scris.dar ti-a rusine sa-i spui. te-ai saturat, ai obosit,vreai sa dormi,dar in continuare taci.bate cineva la usa.te duci entuziasmat sa vezi.gluma. nu e nimeni. n-ai inteles. era o sansa pentru tine ca sa te recreezi nitel. dar tu, te-ai impidicat,ai cazut jos fugind sa deschizi usa. nerealizind ca n-a fost decit un test pe care l-ai picat. si te intorci la masa si te apuci iar de scris obsesiv la porunca cuiva…